Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) este planta ce are printre cele mai multe întrebuințări, este folosită în medicină, aromaterapie, dar și în bucătărie. 

Administrare internă – Afecțiuni: Bătrânețea (Geriatria), Obezitatea 

Intern, infuziile de rozmarin sunt consumate ca diuretic natural, ajutând la pierderea în greutate dar și la stimularea sistemului nervos. 

Ceai de rozmarin:

Ustensile Necesare: râșniță de plante, cântar de bucătărie, ibric, sursă de foc, strecurătoare

Ingrediente:

  • 2 g frunze uscate; 
  • 150 ml apă.

Mod de Preparare: Măcinați cât mai fin frunzele uscate de rozmarin. Într-un ibric, clocotiți 150 ml apă. Luați ibricul de pe foc și adăugați plantele. Acoperiți cu o farfurie și lăsăți la infuzat 15 minute. Strecurați infuzia într-o cană curată. Puteți aroma infuzia cu puțină lămâie.

Mod de Administrare: Este recomandat să se bea 3 – 4 căni de ceai proaspăt preparat, zilnic, între mese.

Atenționări: Este contraindicat femeilor însărcinate și celor care alăptează. De asemenea, o administrare îndelungată poate fi cauza gastroenteritelor, nefritelor sau convulsiilor. Nu se recomandă persoanelor hipertensive și nici copiilor.

Studii științifice care confirmă proprietățile medicinale:

Proprietățile terapeutice ale Rozmarinului fac obiectul multor studii publicate recent. Printre acestea se numără “Rosmarinus officinalis L. (Rozmarinul) ca agent terapeutic și profilactic” publicat în Journal of Biomedical Science (2019) de Jonatas Rafael de Oliveira, Samira Esteves Afonso Camargo, Luciane Dias de Oliveira. Autorii au ajuns la concluzia că rozmarinul are efecte benefice printre care: recuperare după infarct miocardic, scădere în greutate, reglarea valorilor colesterolului și trigliceridelor (dislipidemie), prevenirea accidentului vascular cerebral (ischemie cerebrală), reducerea stresului și anxietății.

Unde o găsim: Rozmarinul este o plantă originară din zona mediteraneană, putând fi găsită pe malul marii. Preferă zonele însorite.

Cum o recunoaștem: Rozmarinul este un arbust. Înălțimea maximă pe care o poate atinge este de 140 centimetri. Frunzele sale au formă unor ace scurte, fiind înțepătoare. Pe față, au aspect lucios și culoare verde-închis. Pe spate, culoarea este albă și prezintă peri moi. Înflorește la începutul verii, florile sale fiind caracterizate de o culoare ce poate varia de la albastru, la violet sau chiar alb.